Marea Adriatică, cele mai curate picături ale Mediteranei

Ingredientul de bază al produselor Aqua Maris este apa de mare purificată din Marea Adriatică. Apreciată de către Agenția Europeană de Mediu ca fiind una dintre cele mai curate mări din Europa, Marea Adriatică este recunoscută pentru beneficiile pe care le aduce pentru un tract respirator sănătos.

Deși face parte din Marea Mediterană, datorită specificațiilor sale geomorfologice unice, Marea Adriatică este o acumulare de apă unică. Potrivit cercetărilor, apa din Marea Adriatica se schimbă complet (ciclu de înlocuire) în termen de 3,3-5 ani, ceea ce este remarcabil în comparație cu unele mări ce au ciclul de înlocuire de până la 40 de ani.

Transparența Adriaticii este de până la 56 de metri (184 picioare), ceea ce este incredibil în comparație cu multe alte acumulări de apă. În plus, claritatea și culoarea intens albastră a apei, unică și ușor de recunoscut, face această bijuterie chiar mai deosebită. Salinitatea mării Adriatice este de 38 ‰ care, din nou, este mai mare decât media mondială.

Dacă luăm în considerare faptul că Marea Mediterană este cunoscută pentru bogăția faunei subacvatice, Marea Adriatică reprezintă un centru pentru multe specii endemice și pentru biotopuri cu 5.000-6.000 de specii explorate. Producția medie primară a unui câmp de Posidonia oceanica este mai mare decât producția medie primară a unei păduri tropicale. Prin urmare, saturația de oxigen a Mării Adriatice este mai mare decât media.

Coasta croată este de asemenea specifică pentru formațiuni geomorfologice rare - calcarul (carstic), iar zona aceasta are cea mai mare concentrație de carstic din lume.

Lanțul muntos Velebit (1.750 de metri / 1 milă în înălțime și 145 km / 90 mile în lungime) reprezintă cel mai mare munte de calcar din lume, un fenomen unic de acest gen, o creație care a început în urmă cu 260 milioane ani. Regiunea Velebit este un loc rafinat și neobișnuit în care marea și muntele se întâlnesc cu păduri bogate de fag și de pin negru. Canioane adânci care taie vertical creasta Velebit creează un relief carstic unic cu numeroase peșteri și gropi. Râuri subterane ce curg în josul canioanelor și se revarsă în mare creează efecte de fierbere pe apa de mare. Adânc sub această zonă uimitoare a Velebit-ului, unde apa de mare este amestecată cu apă purificată și curată, îmbogățită de calciu, se scurge de la muntele acoperit de carst, periat de vântul care aduce sănătate și vreme bună, este locul de unde provine Aqua Maris.

Puritatea a Mării Adriatice este acum disponibilă mod convenabil pe tot parcursul anului, cu o gamă largă de produse, pentru rezolvarea tuturor problemelor ORL. Folosește puterea Mării Adriatice și respiră în fiecare moment.

Proprietăți de vindecare ale Mării Adriatice

Apa de mare este bogată în minerale și oligoelemente, iar compoziția sa corespunde fluidelor noastre fiziologice. Marea Adriatică conține peste 80 de minerale si oligoelemente esențiale, și este abundentă mai ales în acele elemente care au efecte pozitive asupra membranei mucoasei nazale. Fiecare picătură limpede și magnifică conține urme de elemente, cum ar fi magneziu, sodiu, calciu, potasiu, zinc, fosfor, iod și fier. Împreună, ele creează o armonie echilibrată, vitalizantă, imposibil de recreat oriunde altundeva în afară de laboratorul naturii.

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii care sufereau de boli sau de epuizare și în special cei cu probleme respiratorii, au fost sfătuiți să-și petreacă cât mai mult timp posibil aproape de mare. Hipocrate (460-375 î.Hr.), părintele medicinei, a observat efectele benefice ale apei de mare pe pielea deteriorată de pe mâinile pescarilor și a concluzionat că apa de mare reduce riscul de infecție, restabilește celulele și stimulează schimbul de minerale și toxine între sânge și apă. Un alt medic și important filozof al lumii antice care a observat și a descris efectele curative ale apei de mare pentru pielea umană a fost Galen (129-216 AC). Galen a recomandat pacienților săi cu probleme respiratorii să inhaleze aerul produs la ruperea valurilor pe malul mării.

Știința modernă a identificat proprietățile terapeutice ale apei de mare, care includ efecte antiseptice (anti-bacteriene și antivirale), stimularea circulației locale, regenerarea mucoasei nazale atrofiate, susținerea statutului fiziologic normal al mucoasei, și efecte de curățare și calmante asupra epiteliului ciliat nazal. Apa de mare este un astringent și accelerează vindecarea rănilor. Plutirea în apă de mare ajută la detensionare și eliberarea stresului, în timp ce respirarea adâncă a aerului de mare ajută particule infinitezimale de sare din aer să găsească drumul către cele mai profunde zone ale alveolelor pulmonare, iar asta are un efect fiziologic semnificativ. Oligoelemente (elemente trasoare) și minerale de mare pătrund în organism, în timp ce aerul de mare stimulează apărarea naturală a organismului.

A fost de asemenea demonstrat că soluția izotonică de apă de mare îmbunătățește sistemul natural de curățare nazală, reduce uscarea mucoaselor și crearea crustei.

Tabelul 1. Analiza citologică a celulelor cilindrice ale epiteliului respirator ca urmare a existenței cililor înainte de aplicarea apei de mare izotonică2.

Tabelul 2. Analiza citologică a celulelor cilindrice ale epiteliului respirator ca urmare a existenței cililor după aplicarea apei de mare izotonică2.

Referință: Markov-Glavaš D., Fabijanić I. Diagnosticul și tratamentul rinitei la copii. Date interne JGL

Acest efect este observat, datorită faptului că apa de mare conține multe elemente active cu efect benefic asupra mucoasei nazale. Conține minerale (magneziu) care dau energie pentru celule ciliate și săruri (clorură de sodiu, clorură de magneziu) care au activitate secretolitică și contribuie la normalizarea producției de mucus. Rezultatul final este regenerarea și protecția epiteliului și îmbunătățirea transportului mucociliar.

În cazul inflamării mucoasei nazale, inhalarea de aerosoli de mare are un efect sedativ, protector, calmant și regenerator pe mucoasa iritată. Aerosolul de coastă este încă destul de lipsit de impurități, astfel că organele respiratorii umane nu vor fi afectate până când societatea industrială va decide să-l schimbe. Dacă adăugăm bogăția de uleiuri esențiale, în special de la Marea Mediterană, la aerul de mare, avem un mijloc puternic și eficace de protecție a sănătății noastre.

Tradiție îndelungată în Talasoterapie

Mările și oceanele au atras întotdeauna oamenii într-un mod magic. Pentru vechii egipteni, greci și romani curele de scăldat au fost considerate tratamente medicale importante.

Talasoterapia se referă la un tratament complet pentru corp și minte bazat pe o credință străveche în proprietățile natural-medicamentoase, de vindecare fizică și chimică ale apei de mare. Expresia este derivată din cuvântul grecesc "thalassos" care înseamnă "mare" și "Therapia", adică vindecare. Astăzi, talasoterapia este adesea folosită ca tratament naturist pentru diverse afecțiuni medicale si a devenit o metodă populară de reducere a stresului și relaxare.

Stațiunile și instituțiile sanitare de Talasoterapie ce se află de-a lungul coastei croate, cu o tradiție îndelungată de utilizare profesională a apei de mare pentru vindecare, în special pentru bolile respiratorii, pun la dispoziție ce are mai bun natura are de oferit - apa de mare Adriatică pură și curată, bogată în minerale și organisme vii, împreună cu medii naturale imaculate, cu o climă blândă și peisaje uimitoare.

Unele dintre cele mai cunoscute centre medicale și de talasoterapie din Croația sunt situate în Opatija (din 1889), Crikvenica (din anul 1906), precum și pe insulele Rab (din 1913) și Veli Lošinj (din 1892).


Sfaturi pentru sănătatea ta

Te sprijinim cu informații și recomandări privind produsele Aqua Maris. Click pe buton pentru a cere sfatul specialiştilor Walmark.

Întreabă acum